vineri, 3 aprilie 2009

BitDefender ofera gratuit o aplicatie unica pentru îndepartarea periculosului vierme Conficker/ Downadup




    BitDefender® a dezvoltat recent un utilitar de îndepartare a tuturor versiunilor existente pâna în prezent a viermelui Downadup (sau Conficker) care poate fi folosit atât de utilizatorii casnici cât si de companii.
 Aplicatia poate fi descarcata si folosita gratuit de la adresa: http://bdtools.net, indiferent de solutia de securitate instalata.
 BitDefender a lansat înca de acum doua saptamâni varianta pentru utilizatorii casnici a acestui program, acum fiind disponibil un tool similar si pentru companii. BitDefender este singura companie care a dezvoltat pâna în acest moment un astfel de instrument, o functionalitate importanta fiind scalabililitatea, capacitatea de a fi implementata în retelele de orice marime. Astfel, aplicatia permite administratorilor IT sa înlature viermele din sistem cu usurinta dintr-o singura locatie, evitând astfel riscul ca acesta sa se raspândeasca din nou în retea.
 “Stim ca nu doar utilizatorii casnici au fost afectati si continua sa fie afectati de acest vierme, dar si multe companii sufera din aceasta cauza”, declara Vlad Vâlceanu, seful Laboratorului Antispam, BitDefender.  ”Multe companii din întreaga lume se confrunta cu o scadere semnificativa a productivitatii sau au probleme în retea datorita viermelui Conficker, lucru inacceptabil în mediul de afaceri, mai ales în conditiile economice actuale. Din aceste considerente, am dezvoltat aceasta aplicatie, care este usor de folosit si pe care o oferim gratuit, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor companiilor care sunt afectate”.
 Downadup/Conficker este un vierme care se propaga folosind vulnerabilitatile gasite în sistemul de operare Windows. Odata ce sistemul a fost compromis, viermele dezinstaleaza update-urile de Windows si blocheaza accesul utilizatorului la site-urile producatorilor de solutii de securitate pentru a împiedica curatarea sistemului.
 Toti clientii BitDefender sunt protejati de acest vierme; toate produsele au implementate functionalitatile de detectare si înlaturare a viermelui prin intermediul update-urilor automate.
 Vezi cum se înlatura Downadup în filmul prezentat pe YouTube: http://www.youtube.com/watch?v=P9Oj01CI0dM.
 
   Despre BitDefender®
 
 BitDefender este producatorul uneia dintre cele mai rapide si eficiente linii de solutii de securitate a datelor atestate pe plan international. Înca de la începuturile sale, din 2001, BitDefender a creat un nou orizont de asteptari si a ridicat standardele în materie de preventie proactiva a pericolelor informatice, viteza de reactie si actualizare usoara. În fiecare zi, BitDefender protejeaza milioane de utilizatori individuali si companii din întreaga lume, oferindu-le posibilitatea unei experiente digitale în deplina siguranta. Solutiile BitDefender sunt distribuite printr-o retea globala de parteneri (distribuitori si reselleri) în peste 100 de tari din întreaga lume. Pentru informatii suplimentare va invitam sa vizitati site-ul dedicat solutiilor de securitate BitDefender. În plus, portalul BitDefender, www.malwarecity.com ofera informatii utile si ultimele noutati despre amenintarile de securitate pentru a tine utilizatorii informati despre lupta zilnica împotriva malware.




Sursa : bitdefender.ro

Niveus Zone, un HTPC pentru consumatorul de rand



   Niveus uimeste in fiecare an specialistii IT in cadrul showului CEDIA, cu produsele sale scumpe si performante. Iata ca in 2009 lucrurile s-au schimbat si compania a prezentat un produs mai degraba “mainstream”, un HTPC pe numele sau Zone.
 Cantarind in jur de 1.5 kg, acest media server/player are specificatii cel putin tentante: un procesor Core 2 Duo T5750 la 2 GHz, 2 GB RAM, gigabit Ethernet, un HDD SATA de 160 GB, drive optic Blu-ray si port infrarosu. In plus, Zone vine cu o telecomanda media, chipset grafic Intel GMA X4500 HD, porturi HDMI 1.3/eSATA si suport pentru sunet cu surround 7.1.
 La capitolul software, produsul va include Windows Vista Home Premium, plus suita de aplicatii Niveus (Movie Library, Studio, Media Server Companion si Weather). Niveus Zone va costa 1499 dolari, fiind disponibil pe site-ul companiei.




Sursa : engadget.com