joi, 8 mai 2008

1 miliard de hard-discuri


Pe 22 aprilie Seagate a anunţat că a fabricat hard-discul cu numărul 1 miliard. Este prima companie care atinge această cifră în producţia de hdd-uri, capacitatea totală de stocare a dispozitivelor fabricate din anul 1979 până în prezent fiind de aproximativ 79 de milioane de terabytes (echivalentul a 158 miliarde ore de vizionat imagini video).
Seagate este pe locul I în vânzarea de hard-discuri, deţinând 35% din piaţa de profil. Compania se aşteaptă să atingă cifra de 2 miliarde de produse fabricate în aproximativ 5 ani, atunci când următorul clasat - Western Digital - va atinge primul miliard.

Dacă primul hard-disc, ST506, lansat în 1979 avea capacitatea de stocare de 5 MB, cântărea cca. 2,25 kg şi costa 1.500 USD (300 USD per MB), hard-discurile de astăzi pot stoca informaţii de până la 1 TB, la un preţ per MB de 0,00022 USD.
Tehnologia continuă să evolueze iar SSD-urile (nou intrate pe piaţă) constituie un competitor de temut, însă e clar că HDD-urile vor avea un cuvânt greu de spus multă vreme de acum încolo.



Sursa: Seagate

Niciun comentariu: