joi, 8 mai 2008

Windows XP SP 3, disponibil prin Windows Update


Dupa o saptamana de intarziere, Microsoft a dat drumul la distributia automata a ultimului Service Pack pentru Windows XP.
Dupa cum se stie, Windows XP Service Pack 3 a fost lansat oficial saptamana trecuta, dar a fost retras de Microsoft (in sensul ca putea fi accesat doar prin link direct sau de pe alte site-uri) din cauza unor probleme de compatibilitate cu aplicatia Microsoft Dynamics Retail Management System (RMS).
Desi se pare ca aceasta problema nu a fost rezolvata, Microsoft a decis totusi sa dea drumul la SP3 prin sistemul automat de update-uri Windows Update, astfel incat utilizatorii Windows XP care au setata optiunea de Automatic Updates au constat astazi ca pot downloada noul Service Pack.
Deocamdata, SP3 nu este instalat automat, utilizatorii trebuind sa confirme aceasta instalare. Pentru cei care nu folosesc Windows Update, SP3 poate fi downloadat de pe alte site-uri, precum Betanews.com.
Spre deosebire de alte SP-uri mai vechi, care de obicei veneau cu probleme destul de serioase ce se rezolvau doar dupa cateva luni, SP3 este unanim recomandat sa fie instalat. Singura problema este aceasta cu RMS, care este insa o aplicatie mai putin folosita.



Sursa: Betanews

Niciun comentariu: