joi, 8 mai 2008

Piata IT&C din Romania - 7 miliarde euro in 2008


Piata IT&C din Romania ar putea creste cu 36% in acest an, conform ministrului roman al comunicatiilor.
Valoarea pietei IT&C din Romania ar putea ajunge la 7 miliarde de euro pana la sfarsitul acestui an, comparativ cu 5,12 miliarde de euro inregistrate anul trecut, a declarat miercuri intr-o conferinta de presa ministrul comunicatiilor si tehnologiei informatiei, Karoly Borbely.
“Principalii vectori care vor determina cresterea pietei vor fi introducerea noilor tehnologii si sporirea utilizarii celor deja existente. Este vorba de primele servicii de internet de tip WiMAX, trecerea de la televiziunea analogica la cea digitala, acordarea unei noi licente de telefonie mobila pentru banda de frecvente 410/415 si 420/425 MHz, diversificarea si extinderea serviciilor din domeniul IT, precum si posibilitatea accesarii fondurilor structurale destinate domeniului IT&C”, a declarat Karoly Borbely.
Declaratia a fost facuta cu ocazia vizitei pe care ministrul a facut-o la CERF 2008, care a inceput astazi la Bucuresti.



Sursa: NewsIn

Niciun comentariu: